Distrigaz Sud Reţele a sistat vineri, începând cu ora 15:00, alimentarea cu gaze naturale pentru 1.600 de clienţi de pe strada Fabrica de Glucoză şi parţial pe strada Chefalului din sectorul 2 al Capitalei din cauza unei agresiuni asupra reţelei de distribuţie produsă ca urmare a lucrărilor efectuate de o altă companie.
“În urma unei agresiuni asupra reţelei de distribuţie a gazelor naturale produsă de către o companie terţă care efectua lucrări de săpătură mecanizată în Strada Fabrica de Glucoză, nr. 6-8, Sectorul 2, Distrigaz Sud Reţele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în data de 21 februarie, începând cu ora 15:00, pe respectiva stradă şi parţial pe Strada Chefalului. În urma acestei situaţii s-a sistat alimentarea cu gaze naturale pentru circa 1.600 de clienţi casnici şi non-casnici”, precizează Distrigaz într-un comunicat remis Agerpres.
Citește și: Amenințare cu cuțitul într-o școală din București! O fetiță de nouă ani a fost implicată
Potrivit sursei citate, echipele companiei sunt în teren şi fac demersurile necesare pentru a asigura remedierea avariei, astfel încât reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi să se realizeze în cursul acestei zilei.
“După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, precizează reprezentanţii companiei.
Societăţile care efectuează lucrări ce pot afecta reţeaua de distribuţie a gazelor naturale au obligaţia să solicite un aviz tehnic şi consultanţă tehnică operatorului de distribuţie de gaze naturale, respectiv Distrigaz Sud Reţele.