În timp ce se deplasa în dimineața de Paște la locul de muncă, îmbrăcat în hainele de personal medical, angajatul Ambulanței București Cristian Nedelcu a rămas fără permisul de șofer pentru că nu a oprit la semnele polițiștilor, deși spune că ”m-am oprit în spatele lor, iar ei nu s-au deplasat niciun metru în urmărirea mea”. Poliția relatează însă o altă versiune a faptelor.
Cristian Nedelcu este asistent medical principal la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, iar duminică, în ziua de Paște, a fost repartizat la coordonare.
Era 7:15 dimineața, mă aflam pe bulevardul Dacia, mai aveam 500 de metri până la Centrul nostru, de pe strada Eminescu. După semaforul de la Piața Gemeni era un echipaj pe dreapta care mi-a făcut semn să opresc. Eram pe banda a doua, am oprit în spatele lor.
Drumul spre locul de muncă l-a făcut cu mașina proprie. ”Le-am dat buletinul, permisul de șofer și adeverința de muncă. Când m-au văzut în hainele de serviciu mi-au spus ironic: «Nu suntem prieteni». Sincer, nu le-am înțeles vorbele”, a continuat acesta. ”Mi-au spus că s-au terminat procesele-verbale” Cei doi polițiști, a continuat asistentul medical, i-au spus să rămână în mașină.
”Am stat și am tot stat. A trecut o jumătate de oră, mi-au explicat că li s-au terminat procesele-verbale și că așteaptă niște colegi să le aducă”. Între timp, spune Nedelcu, l-au anunțat că rămâne fără permis timp de 30 de zile și că are de plătit o amendă de 580 de lei pe motiv că ”nu a oprit la semnele polițiștilor”.
Le-am spus că e imposibil ceea ce susțin ei. Dacă ar fi fost adevărat ar fi trebuit să vină în urmărirea mea, iar eu eram oprit în spatele lor. Nu au fost nevoiți să se deplaseze niciun metru.
Cristian Nedelcu a spus că din cauză că s-a enervat și pe fondul afecțiunii cardiace, fiind hipertensiv, i-a izbucnit sângele pe nas. Când m-au văzut polițiștii mi-au vorbit în scârbă: «Ce vrei, să-ți chemăm noi Salvarea!?». Noroc că a trecut o ambulanță pe lângă noi, erau colegi de-ai mei, au oprit și mi-au dat un gelospon pentru a-mi opri sângerarea”. Polițiștii au venit cu procesul-verbal, dar Nedelcu nu l-a semnat.
Poliția Capitalei: ”Șoferul a adus injurii agentului și a mai primit o amendă de 2.900 de lei” Poliția Capitalei a comunicat că: ”La data de 19 aprilie a.c., în jurul orelor 7:30, pe o stradă din sectorul 2, la un filtru organizat în vederea verificării respectării prevederilor din Ordonanțele militare, un polițist din cadrul Secției 6 Poliție a efectuat semnale de oprire pentru un autoturism aflat în trafic. Șoferul autoturismului nu a respectat indicațiile polițistului, motiv pentru care acestuia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile și a fost sancționat cu amendă de 580 de lei”.
În plus, Poliția Capitalei spune că ”Pe durata interacțiunii cu polițistul, șoferul în cauză a manifestat un comportament recalcitrant și a adus injurii agentului constatator, motiv pentru care a fost sancționat și cu amendă de 2.900 de lei. Ambulanțierul se afla în timpul liber cu mașina personală. Domnul are dreptul să depună contestație la Judecătorie împotriva procesului-verbal în termen de 15 zile de la momentul semnării de primire.”