Complexul de Servicii Sociale „Casa din Tei” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 a sărbătorit joi, 4 iulie, 16 ani de la înfiinţare în cadrul unui eveniment care a inclus un program artistic, concursuri şi surprize pentru copiii beneficiari.
Inaugurat în 2003, în urma unei investiţii derulate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie și Consiliull Local al Sectorului 2, Complexul de Servicii Sociale „Casa din Tei” a aniversat joi, 4 iulie, 16 ani de la înfiinţare. Momentul aniversar a fost marcat printr-un eveniment care a inclus un program artistic susţinut de copiii beneficiari ai serviciilor centrului, o serie de concursuri dedicate celor mici şi multe surprize. Parteneri ai evenimentului aniversar, devenit deja tradiţie, au fost, şi de această dată, Fundaţia Inimi Deschise şi Asociaţia Everymatrix Kids Academy, doi colaboratori care au fost alături copiilor din centru, prin intermediul voluntarilor inimoşi, încă din primii ani de funcţionare.
La ceas aniversar, reprezentanţii Fundaţiei Inimi Deschise au susţinut organizarea evenimentului prin sponsorizări, aducând în mijlocul copiilor vată de zahăr, îngheţată şi un atelier de face-painting. Pe lângă sprijinul logistic, Asociaţia Everymatrix Kids Academy şi-a adus contribuţia la organizarea evenimentului prin intermediul unui voluntar care a pregătit împreună cu copiii beneficiari un program artistic în limba engleză. La evenimentul aniversar au participat copii din toate cele 4 compartimente care alcătuiesc Complexul de Servicii Sociale „Casa din Tei”: Centrul de zi „Ursulețul de Pluş”, Centrul de zi „Floare de Câmp”, Centrul de consiliere pentru copii şi părinţi „Floare de Colţ” şi Centrul Maternal „Maria”.
Copiii participanţi la manifestarea aniversară au primit cadouri şi diplome pentru activitatea desfăşurată pe parcursul anului şcolar 2018-2019. În mijlocul celor mici s-a aflat şi Mugur Mihai Toader, edilul Sectorului 2. „Este o plăcere şi, totodată, o onoare pentru mine să particip şi anul acesta la aniversarea Complexului de Servicii Sociale „Casa din Tei”, un obiectiv deosebit de important pentru comunitatea Sectorului 2, având în vedere că activitatea principală a acestui centru – prevenirea instituţionalizării copilului prin acordarea de asistenţă multidisciplinară familiilor din comunitate care au nevoie de sprijin – reprezintă una dintre priorităţile noastre”, a declarat Mugur Mihai Toader.
Citește și: Sectorul 2 al Capitalei a devenit o feuda a cumetrilor Primarului Tăcut!
Complexul de Servicii Sociale „Casa din Tei” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 a fost inaugurat în iulie 2003 ca centru destinat familiilor şi copiilor aflaţi în dificultate. Complexul a fost realizat în urma unei investiţii derulate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Consiliul Local al Sectorului 2.
Complexul de Servicii Sociale „Casa din Tei” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 are ca principală atribuţie prevenirea instituţionalizării copilului prin acordare de asistenţă multidisciplinară familiilor, cu scopul de a reduce numărul de copii instituţionalizaţi. În cadrul complexului funcţionează patru compartimente: Centrul de zi „Ursuleţul de Pluş”, Centrul de zi „Floare de Câmp”, Centrul de consiliere pentru copii şi părinţi „Floare de Colţ” şi Centrul Maternal „Maria”.
Printre serviciile oferite în cadrul celor patru compartimente ale centrului se numără: dezvoltarea unui program educaţional adaptat vârstei copiilor, precum și a unui program recreativ pentru aceştia, asistenţă pentru organizarea şi formarea autonomiei personale, suport psihopedagogic, psihosocial şi juridic pentru beneficiari, organizarea de întâlniri individuale şi de grup cu părinţii pe tematici diferite, monitorizarea şi evaluarea periodică a cazurilor, atât pe perioada includerii în program, cât şi pentru o perioadă de şase luni, de la data încetării contractului de asistenţă. Asociaţia Everymatrix Kids Academy a sponsorizat, începând cu anul 2015, dotarea unui laborator de informatică (calculatoare, tablete, mobilier, tablete grafice, licenţe Microsoft) în cadrul Complexului de Servicii Sociale „Casa din Tei”.Copiii beneficiază de cursuri de informatică şi limba engleză oferite de voluntarii Asociaţiei Everymatrix Kids Academy. Fundaţia Inimi Deschise a derulat începând cu anul 2006, alături de DGASPC Sector 2, un parteneriat dedicat activităţilor de socializare şi petrecere a timpului pentru copiii din complex.
În prezent, Centrul de zi „Ursuleţul de Pluş”, Centrul de zi „Floare de Câmp” şi Centrul Maternal Maria numără 66 de beneficiari (56 de copii şi 10 mame).