Dan Cristian Popescu: „Academia Copiilor Sector 2″, cel mai mare program educațional, continuă online

1279

În plină pandemie, într-o perioadă grea la nivel global, în Sectorul 2 din București educația continuă să fie prioritară pentru autoritățile locale. Începând cu anul școlar 2018-2019 se desfășoară, la nivelul Sectorului 2, cel mai mare program educațional din România, „Academia Copiilor Sector 2″.

În acest an, peste 37.000 de elevi beneficiază de cursurile gratuite ale acestui program. Zilele acestea, pentru a veni în sprijinul elevilor, dar și a părinților, cursurile din Academie continuă să se desfășoare online. Viceprimarul Dan Cristian Popescu, cel care a inițiat acest program la nivelul sectorului 2, a relatat cum se desfășoară activitatea educațională în această perioadă și cum ar trebui celelalte administrații locale din București și din țară să preia acest exemplu.

Citește și: La curățat spațiile verzi din Sectorul 2, fără mănuși și măști

„Trecem printr-o perioadă grea, o situație pe care omenirea nu a mai întâlnit-o în istoria recentă, dar din care, mai devreme sau mai târziu, o să ieșim. Astfel, trebuie să ne continuăm activitatea, chiar și cu unele limitări, ca lucrurile să intre cu ușurință în normalitate când vom reuși să stopăm această pandemie.

Educația, un domeniu prioritar pentru mine, nu trebuie să sufere în această perioadă. Astfel, chiar dacă școlile s-au închis, am luat decizia de a continua programul educațional „Academia Copiilor Sector 2″ online, oferind astfel activități suplimentare elevilor din Sectorul 2, venind și în sprijinul părinților care stau acasă cu cei mici în aceste zile.

Cei mici beneficiază, prin intermediul platformelor Zoom, Skype sau Google Classroom, de cursuri gratuite de limba română, matematică, limba engleză, limba germană, de cursuri de abilități practice și arte vizuale, teatru, actorie, educație financiară, șah, muzică, sănătate și prim-ajutor, chiar și activități sportive ca dans, zumba, aerobic, gimnastică. Am început cursurile online la începutul acestei săptămâni și deja feedback-ul e unul foarte bun din partea tuturor celor implicați: elevi, părinți, profesori.

Vom continua aceste activități online pe toată perioadă în care unitățile de învățământ vor fi închise. Fiind un proiect unic la nivel național, cred că ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru toate celelalte administrații,” a declarat Dan Cristian Popescu, viceprimarul PNL al Sectorului 2.