Primarul ,,Cruce – Mânuță’’ și ,,mizerabilii’’ din sectorul 2

867

Cel mai discret primar din București, Toader Mugur Mihai, a inaugurat luna trecută, cu câteva luni înainte de expirarea mandatului, un monument dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluție.

Monumentul, care tronează la intersecția Bulevardul Chișinău cu Șoseaua Pantelimon, a stârnit multe comentarii, mai ales pe rețelele de socializare, unde foarte mulți și-au dat cu părerea despre simbolistica statuii, dar și despre intenția edilului.

În linii mari, ansamblul monumental înfățișează o cruce și o mână, ambele flancate de mai multe figuri geometrice care seamănă izbitor cu sutele de mii de borduri apărute pe Șoseaua Pantelimon după reabilitarea care a durat un cincinal.

Nu o să insist prea mult asupra înfățișării și amplasării monumentului, ci pe ceea a făcut în cei patru ani de mandat primarul Toader Mugur Mihai, care a fost și viceprimar și consilier local încă din 2004.

Citește și: Borduiada, înlocuită cu becuiada. Edilii au inventat o nouă afacere: iluminatul parcurilor și a străzilor

Două mari realizări l-au scos din anonimat pe Toader Mugur Mihai. A girat introducerea celei mai mari taxe de salubrizare din sectorul 2 și a ridicat pe final de mandat un monument care îi aduce o poreclă pe măsură: Primarul Cruce – Mânuță. A pus cruce la tot ce s-a făcut bine înainte și ne-a băgat mâna în buzunare pentru gunoi, pentru că, probabil,  ne consideră cei mai ,,mizerabili” bucureșteni.

Toader Mugur, ca mai toți primarii Capitalei, este PSD-ist. Din 2004 și până în 2012 a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 2, iar din iulie 2012 până în iunie 2016 a fost viceprimar al Primăriei Sectorului 2. După suspendarea lui Onțanu, în martie 2016, Toader a fost ales primar interimar, iar în 5 iunie 2016 a fost ales primar plin cu 36,8 % din sufragii. Dacă alegerea primarilor s-ar fi făcut în două tururi, domnul Toader ar fi avut mici șanse de izbandă, dar asta este o altă discuție.

De la învestirea în funcție, domnul Toader Mugur Mihai nu a mai facut nimic pentru sectorul 2, cu excepția celor două realizări menționate mai sus. Pe linie de partid stă însă foarte bine. Sora sa, Rodica Nassar, este șefa PSD sector 2.