Guvernul propune noi reguli de circulaţie prin care să interzică şoferilor să stea cu telefonul în mână

636

Guvernul va aproba un proiect de modificare a legislaţiei rutiere prin care le va interzice şoferilor să folosească telefonul cu mâinile, sub orice formă, în timp ce aceştia conduc. Modificarea se referă şi la alte dispozitive de redare text, foto, video sau înregistrare, şi vizează orice tip de vehicul, inclusiv pe cele care nu necesită permis auto.

 

Conform noilor modificări, şoferilor le va fi interzis complet să ţină în mână telefonul sau orice alt dispozibit cu funcţii de înregistrare sau redare text, foto sau video în mână în timp ce conduc pe drumurile pulbice.

Cei prinşi vor fi sancţionaţu cu 4 puncte de panalizare, adică o amendă de 820 de lei, dublu faţă de amenzile pe care le primeau şoferii care erau prinşi că vorbesc la telefon fără sistem „hands-free”, scrie G4Media.

Citește și: Proiect: Amenzi în sectorul 2 de cel puţin 500 de lei pentru cei care aruncă gunoaie pe jos

Totodată, permisul celor prinşi că încalcă legea va fi suspendat timp de 30 de zile în cazul în care aceştia comit şi o altă contravenţie.

Modificafea îi vizează totodată şi pe cei care folosesc vehicule care nu au nevoie de permis. Această propunere de modificare a Codului rutier se va afla pe agenda şedinţei de luni a Guvernului şi va schimba prevederile OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, astfel: La articolul 108, alineatul (1), litera c), după punctul 5 se introduce un nou punct, pct. 6, cu următorul cuprins: ”ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.