”Fără măști sau mănuși, nimic”, spune un locuitor din zona parcului Cinema Floreasca (Garibaldi). ”Unul dintre angajați s-a dus la ghena de lângă, să caute prin gunoaie. O femeie aruncase o sacoșă cu niște lucruri lângă ghenă.”
”Vinerea trecută, erau două angajate. Au strâns două mormane de frunze uscate și alte gunoaie, plastice și pungi aruncate și au plecat”, adaugă cetățeanul. ”Și acum au trimis șase angajați! Acum când e titlu mare: STARE DE URGENȚĂ, îi expun pe angajați!”
Muncitorii sunt din afara Bucureștiului. Spun că vin în fiecare dimineață cu microbuze puse la dispoziție de ADP și că nu i-a informat nimeni despre posibilitatea infectării cu COVID-19 sau despre starea de urgență. ”Ce stare de urgență”, întreabă oamenii uimiți. Echipamente de protecție nu au primit. O femeie și-a adus de acasă niște mănuși textile.
Reprezentanții Primăriei Sector 2 au spus că ADP Sector 2 a cumpărat ”soluție și măști, și mănuși pentru angajații lor. Cei care au program cu publicul”. În plus, s-a limitat accesul publicului în instituție. ”Dar pentru oamenii de la întreținere, cei care curăță spațiile verzi?” ”Au primit și ei, le schimbă în fiecare zi.” Purtătorul de cuvânt adaugă: ”Dar aceștia nu sunt angajații ADP Sector 2. Sunt angajații unor firme către care s-au externalizat aceste servicii de întreținere.”
Serviciile externalizate către o firmă apropiată de PNL Firma care se ocupă de întreținerea și administrarea spațiilor verzi din jurul parcului Cinema Floreasca (Garibaldi) este GECA IMPEX P.M. SRL, potrivit reprezentanților Primăriei Sectorului 2. Firma este deținută de către Gelu și Verona Palamaru. Gelu Palamaru este un apropiat al PNL, fiind nașul fostului secretar general PNL, Gheorghe Flutur (fost PDL).
Acesta mai deține resortul Casa Comana și restaurantul Taverna Marelui Paharnic. Între 2007 și 2019, firma GECA IMPEX P.M. SRL a încheiat 229 de contracte cu instituții publice din București, conform Termene.ro. Printre instituțiile partenere: ADP Sector 1, ADP Sector 2, ADP Sector 5, ADP Sector 6, Primăria Bragadiru sau Primăria Sectorului 4. În 2018, firma a avut o cifră de afaceri de 38.107.407 lei (7,8 milioane euro).
Discuția cu proprietarul firmei, Gelu Palamaru: ”Vă f*te grija de contracte!” L-am contactat pe Gelu Palamaru pentru a-l întreba ce măsuri de protecție a luat pentru muncitorii care întrețin spațiile verzi din Sectorul 2.
-Eu nu mă ocup de Sectorul 2. Nu mă ocup.
-Dar aveți contracte.
Am zeci de contracte. Fiecare responsabil din firma respectivă se ocupă.
-Atunci faceți-mi legătura cu cine se ocupă.
Chiar nu știu cine se ocupă. Că eu am stat departe de domeniul public. Din cauza asta. Că veniți voi și mă întrebați pe mine.
-Ați stat departe de domeniul public? Aveți zeci de contracte cu domeniul public.
-Extraordinar, zeci de contracte. Eu sau firma?
-Firma e pe numele dumneavoastră.
-Alo, nu eu.
-Firma este pe numele dumneavoastră.
-Mă, fată, eu mă ocup de Casa Comana și acolo am 72 de angajați. Și acum ți-i dau ție să îi plătești.
-Aveți contracte cu instituții publice.
-Și ce te privește pe tine?
-Păi sunt bani publici.
-Fac cu cine vreau.
-Păi sunt bani publici.
-Și ce dacă sunt bani publici? Cineva trebuie să lucreze pe bani publici.
-Am înțeles.
-Ce mare c***t am eu la Sectorul 2? Chiar nu am.
-Aveți zeci de contracte.
-De unde dracu scoateți voi asta?
”Eu zic, ocupați-vă de treburi serioase. Vă f**e grija de contracte! Bă, oamenii, plătim oamenii, ce facem cu oamenii?”
-Ne f**e grija?
Gelu Palamaru: ” Da te f**e pe tine grija. Vino încoa’ la Casa Comana. Ce le fac la oamenii ăștia? Vino și tu și muncește. Trebuia să fiu un imbecil, să stau în șanțuri. Te durea în p***ă. Îți bați joc. Ține minte: lumea arde! Te interesează contracte publice când vine molima asta pe capul nostru? Dacă vine și pe capul tău?
”Eu am stat departe de domeniul public” / Contract de 1,4 milioane euro doar pe 2020
În septembrie 2018, Primăria Sectorului 2 a atribuit prin licitație un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi din sector către firma Cris Garden SRL. Contractul era în valoare de circa 111 milioane de lei. Ulterior, s-au semnat contracte subsecvente de servicii între ADP Sector 4 și asocierea Cris Garden, Ro-Verde Landscaping și Geco Impex P.M. Acordul cadru a fost ulterior modificat printr-un act adițional din 16.05.2019, prin care Geco Impex P.M. preia toate serviciile de întreținere și amenajare a spațiilor verzi aferente Lotului 2 (din care face parte și Parcul Cinema Floreasca).
Pentru 2020, preţul total al contractului este de maximum 7.028.588,08 lei, inclusiv TVA. Adică în jur de 1,4 milioane de euro.
Pe lângă asta, Geco Impex P.M. a câștigat chiar zilele astea alte contracte prin achiziție directă de la ADP Sector 2.
Printre cei mai expuși la infecția cu COVID-19 Acești muncitori care strâng frunze uscate și plastice din parcuri și alte zone verzi sunt complet neprotejați.
Un articol amplu publicat de către New York Times arată că cei care colectează gunoaiele sunt printre cei mai expuși la infecția cu COVID-19. În același timp, fac parte din categoriile profesionale cel mai prost plătite. La noi, ei lucrează de multe ori pe salariul minim.