Primăria Sectorului 2 anunţă deschiderea, începând de marţi şi până sâmbătă, a 17 pieţe volante, iar dacă vor exista solicitări ale cetățenilor, numărul acestora va fi mărit.
Potrivit unui comunicat al primăriei, cele 17 pieţe volante vor funcţiona începând de marţi până sâmbătă, între orele 9,00-13,00, şi sunt localizate astfel: zona Andronache – Biserica din Str. Periş, intersecţia Vatra Luminoasă cu str. Maior Coravu, bd. Basarabia – intrarea în Parcul Naţional, intrarea din zona restaurantului Arena, şos. Colentina – McDonald’s, Piaţa Cernăuţi, intersecţia Calea Moşilor cu str. Mihai Eminescu, Piaţa Cremeniţa, intersecţia şos. Iancului cu şos. Mihai Bravu, şos. Pantelimon, vis-a-vis de Liceul Teoretic ‘Lucian Blaga’, şos. Iancului nr. 9, şos. Ştefan cel Mare – Club Sportiv Dinamo, str. Maior Coravu – intrare Stadion Naţional, fosta Piaţă Morarilor, bd. Lacul Tei nr. 2, Parcul Florilor – trotuar, intrare Parc Floreasca din str. Glinka.
În situaţia în care locuitorii din alte cartiere vor dori deschiderea de pieţe volante în zonele respective, Primăria Sectorului 2 va da curs acestor solicitări, precizează sursa citată.
Citește și: Precizări importante despre COVID-19 în sectorul 2
Măsura de deschidere de pieţe volante vine în contextul în care Piaţa Obor a fost aglomerată, recent, contrar recomandărilor autorităţilor.
Potrivit Primăriei Sector 2, „în interiorul Pieţei Obor, atât în hala nouă, cât şi în cea veche, măsurile de protecţie sunt implementate şi respectate, marfa este acoperită cu folie transparentă, comercianţii poartă mănuşi şi măşti, accesul cumpărătorilor se face organizat, cu prioritate seniorii, între orele 11,00-13,00”.
Totodată, reprezentanţii primăriei de sector arată că a fost prelungit programul de funcţionare în săptămâna dinaintea Paştelui până la ora 19,00.