Vești proaste pentru buticari. Decizia primarului este radicală, nu e cale de întoarcere

2157

Un prim efect al libertății câștigate la Revoluție a fost apariția micilor afaceriști, sau buticari, cum li se mai spunea. Micile afaceri de familie au apărut ca ciupercile după ploaie, continuând și până astăzi. Multe dintre ele, din păcate, au devenit falimentare odată cu apariția market-urilor și a supermarket-urilor. Cele care mai rezistă încă se pare că vor avea viață grea, cel puțin în sectorul 2 al Capitalei.

Primarul Radu Mihaiu, declarație de război pentru buticari

În toate sectoarele Bucureștiului, în primii ani de după Decembrie 1989, fie la scările blocurilor, fie pe trotuare, vedeai înșirate micile afaceri de familie. Toți erau cunoscuți sub numele de buticari și vindeau de la țigări și până la instalații sanitare și altele.

Multe dintre ele au devenit falimentare odată cu intrarea pe piață a market-urilor mari sau a supermarket-urilor care, în genere, ofereau cam aceeași gamă de produse.

Micii buticari au dus-o bine pentru o perioadă, unii dintre ei dezvoltând ulterior afaceri și mai mari cu profituri considerabile. Cele încă rămase, și astăzi, cel puțin în Sectorul 2 vor avea zile grele cu noul primar Radu Mihaiu, care a declarat că dorește desființarea acestora, mai ales a celor amplasate ilegal.

”De prea mult timp nu s-a făcut ordine în Sectorul 2. De la preluarea mandatului am semnat sute de dispoziții de desființare pentru gherete improvizate, panouri publicitare fără autorizație, construcții ilegale.

Am ridicat zeci de mașini abandonate și multe altele urmează pașii procedurali care să ducă la îndepărtarea lor. Locul unde depozităm aceste materiale este deja plin ochi și totuși, abia se vede o schimbare.”, spune primarul Sector 2, Radu Mihaiu.

Citește și: Carnetul de partid schimbă directorii din școli. „De 30 de ani se întâmplă același lucru, vin unii pleacă alții”

Spațiile amplasate ilegal vor fi desființate

Micii buticari care mai sunt și astăzi își duc afacerile de pe o zi pe alta. Asta se întâmplă în condițiile în care la fiecare  colț, sau în fiecare cartier, există cel puțin un supermaket.

Până la începutul anilor 2000, banii pe care administrațiile locale îi primeau de buticari, sub formă de chirii sau taxe, au ajutat la îmbunătățirea anumitor aspecte din sectoare. La fel și la contribuțiile către ANAF, micii buticari plăteau către stat dări majore.

”Eliminăm din spaţiul public tot ce e amplasat ilegal şi nu numai. Ne îndreptăm atenţia şi spre cele care cândva, cumva au primit autorizaţie, deşi blochează total trotuarele şi circulaţia pietonilor. Nu vom mai permite mai mult de o florărie pe intersecţie.

Nu vom mai permite gherete care să oblige mamele cu cărucioare să coboare pe şosea. Nu vom mai permite amplasarea de panouri publicitare în spaţii deja înghesuite. Eliberăm spaţiul public fiindcă e preţios şi trebuie să ne bucurăm toţi de el.”, a scris Radu Mihaiu.

Din păcate (și este un adevăr), multe dintre aceste afaceri erau și sunt amplasate ilegal, sau în locuri care încurcă circulația și sunt în detrimentul estetic al zonelor de amplasament. Primarul Sectorului 2 dorește ca prin deciziile luate să elimine atât aspectul estetic, cât și cel ilegal al acestor amplasamente.

Din păcate, efectul acestor decizii înseamnă și falimentul unor mici afaceri de familie. Implicit, decizia duce la intrarea multor locuitori în șomaj. Nu știm dacă până la această oră edilul local s-a gândit la vreo formă de ajutor pentru micii buticari, dar este necesară, tocmai din aceste considerente.